Te invit într-o călătorie revelatoare pornind de la 3 curiozități despre cânepa românească:
- Herodot scria acum 2450 de ani scria: „În această țară cânepa crește ca și inul, dar este mai groasă și mai mare. Cânepa crește spontan dar și semănată, iar din ea tracii își fac hainele”
- În sistem industrial, în anii ‘50 s-au cultivat un record de 63.600 de hectare de cânepă, procesate în 14 fabrici de procesare a fibrei, doar în România.
- Însumarea micilor culturi din fiecare gospodărie țărănească poate dubla foarte ușor suprafața de mai sus, iar procesarea fibrei se făcea într-un sistem descentralizat genial, șezătorile sătești.
Ce înseamnă toate acestea?
Cultura de cânepă pentru fibre își găsește originile pe teritoriul țării noastre, dă naștere unei organizări unice a muncii în comunitatea rurală și apoi atinge recorduri mondiale în industrie.
Pentru ca utilizarea unei singure plante să dăinuie atâtea mii de ani, să devină atât de populară în mediul rural descentralizat și ulterior să crească într-un colos industrial, este nevoie de multă valoare care să alimenteze aceste eforturi supraomenești.
Haideți să descoperim împreună comoara din spatele țesăturilor de cânepă și cum putem transfera către generația noastră, această inestimabilă valoare.
Valoare atunci = valoare acum
Toată munca defalcată mai sus mergea către un țel simplu în aparență, fibra de cânepă.
În spatele simplității acesteia, stă la bază formarea civilizației noastre, dezvoltarea noastră către modernitate și puterea de a lupta și ieși din războaiele mondiale.
După dezvoltarea industriei petroliere în anii ‘60, cânepa a fost treptat înlocuită de produse derivate din petrol pe care le folosim și astăzi și care au dat generat un adevărat dezastru ecologic și de sănătate din care tot cânepa ne va ajuta să ne revenim.
După ce am experimentat cu tot felul de inovații tehnologice și ne-am confruntat cu problemele de piele cauzate de acestea, suntem din nou orientați către soluții naturale.
Iată cum, mai mult decât oricând, țesăturile de cânepă își arată din nou valoarea în momentul prezent, când omul modern caută soluții naturale pentru probleme sintetice.
Proprietățile unice ale textilelor de cânepă
Pe măsură ce îmbrățișăm cunoștințele transmise de strămoșii noștri, este timpul să redescoperim beneficiile remarcabile ale țesăturilor din cânepă în contact direct cu pielea noastră. Încorporarea acestor țesături testate în timp în garderobă ne poate ajuta să obținem acea strălucire sănătoasă și pielea rezistentă la care cu toții râvnim.
1. Exfoliere naturală
Țesătura de cânepă este cunoscută pentru textura sa ușor abrazivă ce acționează ca un exfoliant blând, eliminând celulele moarte de la suprafața pielii și promovând o piele mai netedă. Bunicii noștri au înțeles intuitiv că exfolierea regulată este cheia pentru menținerea pielii tinere și strălucitoare.
2. Natural și non-iritant
Capacitatea cânepii de a crește fără ajutorul pesticidelor și a insecticidelor alături de posibilitatea prelucrării fără chimicale invazive garantează textile libere de agenți iritanți care promovează sănătatea celui mai mare organ din corpul omenesc, pielea.
3. Controlează umiditatea
Proprietatea superioară de absorbție a umezelii a țesăturii de cânepă a fost un alt motiv pentru care bunicii noștri s-au bazat pe aceste textile. Capacitatea de a absorbi 20% din greutatea sa fără sa se simtă umedă pe piele, combinată cu efectul de neutralizare al mirosului de transpirație fac hainele de cânepă o soluție igienică, sănătoasă și naturală.
4. Respiră împreună cu pielea
Pielea are pori prin care aceasta respiră, transpiră și se lubrifiază, așadar are nevoie de un material care să respire împreună cu ea pentru ca aceste procese să se desfășoare fără întrerupere. Cânepa menține pielea aerată și porii curați.
5. Izoltor termic
Textilele din cânepă au propriateta de a reține o pernă de aer în țesătură pentru un efect de izolație termică. Rezultatul fiind protejarea de căldura excesivă și izolație împotriva frigului. Acesta este motivul pentru care bunicii puteau prăși toată ziua sub soare în cămășile cu mânecă lungă, care seara în căruță, le țineau de cald în drum spre casă.
6. Protecție antimicrobiană
Fără să știe bunicii noștri, țesătura de cânepă din fibră lungă posedă proprietăți antibacteriene și antimicotice naturale. În trecut aceasta era utilizată ca material pentru bandaje și pentru cearșafurile de spitale, fiind cunoscută ca fiind cea mai bună pentru păstrarea unui mediu sanitar.
7. Protecție UV
Datorită formei fibrelor lungi și a luciului acestora combinată cu grosimea țesăturii și a capacității acesteia de a elibera foarte repede umezeala acumulată, mai multe organizații terțe neutre au acordat hainelor din cânepă calsificarea FPS de 50+.
8. Sustenabilitate și conștiință de mediu
Bunicii noștrii nu au avut de ales dar astăzi, noi putem alege, nu doar pentru pentru pielea noastră, ci și pentru mediul înconjurător. Cânepa este o cultură incredibil de durabilă, care necesită un minim de apă pentru a crește. Prin îmbrățișarea țesăturii de cânepă, poți participa direct la practici ecologice care alimentează o lume mai verde, mai curată.
Să îmbrățișăm înțelepciunea strămoșilor noștri!
Pe măsură ce realizăm importanța cunoștințelor transmise de bunicii noștri, este timpul să redescoperim beneficiile remarcabile ale țesăturilor de cânepă. Încorporarea acestor țesături testate în timp în garderoba noastră zilnică, oferă corpului nostru o pauză de la lupta cu efectele nocive pe care le produc materialele sintetice.
Așadar, devine tot mai evident că întoarcerea la rădăcini prin purtarea hainelor de cânepă în contact direct cu pielea este cea mai simplă cale de a continua drumul către o viață mai sănătoasă și un mediu mai curat în care să radiem de sănătate.